„Soferia nu-i pentru femei!” cu siguranta ati auzit asta, si nu o data. Inca multi soferi barbati trimit femeile la cratita, sau pe unde considera ei ca este locul unei femei. Asta se intampla pentru ca suntem ca societate tributari rolurilor pe care ni le-am insusit ca fiind de regula atribuite femeilor sau barbatilor.
Chiar si studiile psihologice ne spun ca oamenii isi aleg carierele facand distinctie intre ocupatii in functie de dimensiunile „masculin-feminin”, „prestigiu ocupational” si „domeniu de munca”.
Gotfredson subliniaza ca alegerea carierei este marcata de compromisurile care apar din invatarea de gen si experientele bazate pe gen.
Asa ca nu e de mirare ca o femeie sofer de TIR este o provocare chiar si azi.
Mariana a avut curajul sa „sparga tiparele” si sa-si urmeze visul mult inainte de 2022.
–-
Numele meu este Mariana si sunt una dintre miile de soferite de camion.
Înca din copilarie imi placea sa stau pe langa tata cand isi repara motocicleta, ma invatase s-o conduc cand aveam 13-14 ani. Îmi promisese ca atunci cand o sa am 18 ani va face tot posibilul sa imi asigure banii necesari pentru scoala de soferi. Și asa a fost. O mare parte din experienta am castigat-o conducand ARO-ul cu remorca al vecinilor mei. Ghinionul vecinului de a avea permisul suspendat a fost norocul meu deoarece ma chema de sofer ori de cate ori avea un drum de facut. Asa am invatat sa conduc masini cu remorci, sa manevrez marsarier, sa pot sa intru in curte cu remorca.
Timpul a trecut, am terminat Liceul profil de matematica fizica si mi-am dat seama ca nu am unde sa muncesc, neavand practic o meserie. A urmat facultatea, intrasem la TCM dar nici asta nu m-a ajutat prea mult. Atunci mi-am zis sa imi iau atestatul de instructor auto, o meserie cautata la acea vreme, si asa am facut.
La implinirea varstei de 25 de ani, varsta era una dintre conditii, am dat examenele pentru atestat si am inceput munca. În 1995 aveam deja si categoriile C si E.
Mai apoi m-am angajat la un depozit angro – era depozitul fratelui meu – unde printre altele, trebuia sa fac si aprovizionare. Asa am inceput sa conduc microbuze de marfa, uneori cu remorci sau camioane de 5 tone si jumatate si 7 tone si jumatate.
La acea vreme nu prea erau multe soferite pe camioane iar unii oameni priveau cu neincredere meseria asta pentru o femeie
Mi-amintesc ca la un moment dat trebuia sa ma duc cu un microbuz de persoane la Bucuresti (intre timp imi luasem si categoria D). Proprietarul achizitionase un Sprinter nou si abia astepta sa-l incerce, asa ca eu ar fi trebuit sa merg cu microbuzul vechi cu persoane. A doua zi, am mers sa iau microbuzul si imi spune: „Știi, planurile s-au schimbat. O sa merg cu eu cu microbuzul vechi si cu persoanele iar tu te duci cu cel nou si iei doar marfa”. N-am stiut atunci de ce. Dar dupa ceva timp am aflat: clientii nu voiau nici unul sa mearga cu un microbuz condus de o femeie.
Asta era mentalitatea unora: o femeie nu e de incredere la volan. Și n-a fost singura situatie de acest gen. Am mai intalnit inca o situatie in care o persoana nu a vrut sa urce in microbuz, doar pentru ca era condus de o femeie: „O femeie? Cu o femeie sa merg pana la Bucuresti?”
Asta se intampla undeva prin anii 2004/2005. Încet, incet oamenii s-au obisnuit. Și n-a mai existat acea retinere din partea lor. Timpul a trecut, iar mie imi incoltea in minte gandul ca ar fi cazul sa trec mai departe. Adica la camioane de 40 de tone. Prin 2008 -2009 faceam niste curse de marfa Bucuresti – Polonia, si retur, si vazand camioanele pe drum parca mi-ar fi placut, dar nu aveam curaj. Și apoi, de unde incep?
Nimeni nu te lua fara experienta
Vazusem un anunt – o firma angaja soferi in Oradea, care sa ia remorci de la gara si sa le duca pentru descarcat/incarcat si inapoi la tren, la gara. Am zis: „OK! Asta e sansa mea”. Am mers sa discut cu o persoana acolo, m-a intrebat ce doresc. I-am spus: „Uitati, as vrea sa incep munca pe camion”. M-a intrebat: „Dar, nu te supara: cati ani ai?” Îi spun ca am 43 de ani. Și incepe sa rada. Îmi spune: „Altii la varsta asta se lasa de camioane! Tu acuma vrei sa te apuci?” A fost asa o jignire imensa, mi s-a parut de prost gust din partea cuiva. Indiferent ce parere ai despre o femeie, nu poti sa-i spui asa, in fata … Adica eram expirata? Adica o femeie la 43 de ani nu mai poate sa munceasca?
O cunostinta a fost de acord sa ma lase sa conduc pe ruta Oradea – Timisoara si retur, dupa 2, 3 drumuri mi-am dat seama ca nu am o problema cu mersul inainte, dar pentru manevrele de mers inapoi, cam am probleme. Eram constienta ca acele manevre nu am cum sa le invat peste noapte, am nevoie de timp. N-a fost usor. Am gasit pe cineva care m-a angajat, dar care n-a stiut ca sunt abia la inceput de drum. Și pentru ca nu aveam experienta la manevrele in marsarier, de multe ori daca aveam dubii cu privire la accesul de la o firma, lasam camionul la un km, doi, mergeam pe jos sa vad locul, ca nu cumva sa fiu nevoita sa fac manevre pe care probabil nu le-as fi putut face.
S-a intamplat sa ajung la un moment dat, era in prima luna de condus, la Ploiesti la o firma, si in curte erau mai multe camioane. Neavand experienta, mi-a fost destul de greu sa ma incadrez sa intru la rampele acelea. Am vazut doi colegi care stateau aproape de camionul meu si radeau, m-au intrebat: „Daca te descurci asa de greu la manevrele de mers inapoi la rampa, ce faci international; cum te descurci acolo?” Le-am raspuns: „Pe international daca ajung la o rampa in Belgia sau in Olanda, sau Germania, sa stiti ca sunt alti soferi care coboara din camion si care incearca sa ma ajute, nu sa rada asa cum faceti voi!”
Din pacate, si in ziua de astazi sunt unele persoane care in loc sa ajute un coleg in dificultate, ca-i barbat, ca-i femeie, stau si rad sau incep sa filmeze cu telefoanele
E un gest foarte urat din partea lor. Consider ca oricare dintre noi am fost incepatori, cred ca oricare dintre noi s-a bucurat de ajutorul cuiva.
Cam dupa 2 – 3 luni de zile am inceput sa fiu mai sigura pe mine, si mi-am dat seama ca manevrele de mers inapoi nu erau asa de dificile in realitate. Daca la inceput stiam doar drumul de Romania – Belgia sau Olanda si retur, acum incepusem sa fac Austria, sa fac Franta, Italia, mai tarziu Portugalia, Anglia, Norvegia, Danemarca, Suedia. Fiecare lucru invatat in plus imi dadea si mai mare siguranta si mai mare curaj si eram din ce in ce mai bine.
Dupa cateva luni de tur de retur, am decis sa ma angajez pe comunitate (comunitatea europeana). Ce e de fapt munca pe comunitate? Te duci cu camionul in Europa, stai 2 – 3 luni de zile pe camion, practic n-ai casa, n-ai absolut nimic, te descurci in 2 pe 2 cum se zice, dusuri in benzinarii, spalat de rufe la spalatorii, trebuie sa iti faci aprovizionare, trebuie sa stii unde sa iesi de pe autostrada ca sa poti sa iti cumperi ceea ce ai nevoie. Cam asta e comunitatea.
Dupa aceea, criza soferilor, in Europa, a adus noi oportunitati, sanse pentru contracte mai bune. În felul acesta, am reusit sa ma stabilesc in Italia, cu rezidenta cu contract, cu absolut tot, iar viata din acel moment a inceput sa fie mult mai usoara. Faceam international si de acolo, dar, chiar daca plecam lunea de acasa, la sfarsit de saptamana eram tot timpul acasa, weekend-urile mi le faceam acasa.
În ultimul an si jumatate, am trecut pe „frig”, lucrez doar pe partea de nord a Italiei, deci cel mai mult pe langa casa, si viata e acum si mai simpla
Din pacate mai sunt inca angajatori cu prejudecati. Vor sa angajeze doar persoane tinere iar cei care au trecut de o anumita varsta, de multe ori trebuie sa accepte anumite conditii, nu tocmai bune de frica de a nu-si pierde locul de munca si de a nu se putea angaja in alta parte.
Din punctul asta de vedere, in afara tarii, e un pic altfel. Aici doar trebuie sa muncesti, sa fii responsabil, corect si locul de munca iti e asigurat. Nu conteaza varsta care o ai cata vreme muncesti. Am vazut femei soferite pe camioane in Franta, in Germania, trecute de 60 de ani, cu parul alb, femei simple, muncitoare si care nu aveau nicio problema in a munci pe camion.
–-
În societatea in care traim, inca din copilarie fetele si baietii sunt tratati diferit, li se atribuie roluri diferite in ceea ce priveste aportul lor in societate. Cand vorbim despre „rol” din punctul de vedere al psihologului vorbim despre asteptarile pe care societatea le are despre modul in care cineva trebuie sa se comporte in anumite situatii si conform unui statut social.
Asa incat „ne asteptam” ca femeile sa fie angrenate in meserii educationale, de secretariat, ingrijire, sanatate si mai putin ca ele sa fie angrenate in meserii tehnice – inginerie, soferie, etc. Acest lucru se reflecta chiar si in statisticile de munca unde observam ca proportia femeilor angrenate in meserii tehnice este de doar 10-15%. Cu alte cuvinte, exista o multime de stereotipuri ocupationale, care pot sa influenteze modul in care cineva alegere meseria si cariera.
Doar ca, asa cum remarca psihologul D.E. Super, alegerea unei meserii sau cariere nu este intamplatoare
Alegem o meserie / cariera sau alta in functie de imaginea pe care o avem noi despre sine „intr-un anumit rol, situatie sau pozitie, efectuand un anume set de functii sau intr-o retea de relatii”. (De exemplu voi putea alege sa fiu medic pentru ca imaginea mea de sine este aceea a unuia care ingrijeste pe cei din jur iar asta imi asigura o pozitie pe care eu o percep ca privilegiata in societate.)
Dar cum e atunci cand aceasta imagine de sine nu se impaca cu stereotipurile ocupationale?
Cei mai multi/multe pot fi tentati/tentate sa renunte la dorinta de a urma o meserie in afara distinctiei „masculin – feminin” (tendinta de a incadra o meserie/cariera in functie de gen si nu de capacitati). Poate pentru ca cei apropiati pot considera ca e o „rusine” sa iesi din obisnuit in ceea ce priveste meseria aleasa, poate pentru ca „ce-o sa spuna lumea”, sau poate pentru ca cei din jur nu inteleg de ce ti-ai ales tocmai acest gen de meserie.
Chiar daca cei apropiati pot intelege alegerea „diferita”, de cele mai multe ori in societatea in care traim este foarte probabil ca „ceilalti” sa nu inteleaga, mai mult chiar sa isi exprime dezacordul (sau chiar dispretul) bazandu-se strict pe stereotipurile ocupationale cunoscute si la care EI se raporteaza.
În aceste conditii, sa fii bine cu tine si cu cei din jurul tau/ceilalti, inseamna sa intelegi ca ceilalti judeca alegerea ta pe baza unor stereotipuri si fara sa cunoasca cu adevarat contextul alegerii tale
Însemna sa stii ca imaginea ta de sine e alta decat cea „traditionala” si sa iti asumi ca cei din jur pot fi intrigati si au dificultati in a-ti gasi locul intr-o imagine traditionala.
Înseamna sa alegi meseria /cariera care se ti se potriveste, sa fii consecvent in alegerea facuta si sa nu cedezi presiunilor pe care cei din jur le exercita pentru ca tu sa te conformezi rolului traditional alocat pentru masculin si feminin.
Înseamna sa perseverezi in a-ti urma drumul spre a ajunge sa fii cea mai buna versiune a ta in meseria /cariera aleasa intelegand si tolerand faptul ca cei din jur pot avea alte opinii.
Despre campania „Sunt Bine Cu Mine si cei din jur” poti citit mai multe detalii aici – psihologsofialaza.ro/blog/
Despre povestea de viata a Marianei si impactul social media in viata ei a scris Carmen pe site-ul ei aici – adndefemeie.com/category/campanii/
