Ce inseamna de fapt sa fii bine cu tine?
Sa fii comod, intr-un job bine platit, cu o viata in care ai cam totul pe tava?
Daca e sa privim lucrurile din perspectiva gasirii unui sens in viata personala, cu siguranta ca ceea ce am descris mai sus, nu duce la acel „bine cu mine”. Pentru ca doar daca exista un scop, viata capata sens. Iar esenta scopului, asa cum subliniaza Roy Baumeister, este aceea ca ne raportam la ceea ce urmeaza sa se intample in viitor.
Aparent, momentul cand incepe povestea lui Robin este unul cand toate par asezate catre un viitor sigur. si cu toate acestea el nu se regaseste in acel „bine cu mine”.
––
Sunt Robin, unicul fiu al familiei mele. Mai am doua surori, dar pentru ca provin dintr-o tara preponderent musulmana, eu ca fiu unic, am fost rasfatatul, cel care a avut la dispozitie timpul si grija parintilor mei. Am fost bun la invatatura, mi-a placut chimia si asta m-a facut sa cred ca o cariera in domeniul petrolifer mi-ar fi potrivita si m-am indreptat catre o facultate de profil. Doar ca acolo surpriza a fost ca in loc sa ma pregatesc in ceea ce imi doream – adica chimie, materiile preponderente erau matematica si fizica. Totusi, am absolvit facultatea, am devenit inginer petrolist, m-am anganjat si toate pareau la locul lor. Cel putin din punctul de vedere al familiei mele.
Trebuie sa mentionez ca ambii mei parintii lucreaza in domeniul sanatatii si chiar pot spune ca imi placea domeniul acesta, dar tot ei au fost cei care au sustinut drumul spre inginerie.
Evident, ca desi suna frumos, domeniul petrolier nu ma atragea deloc. Am demisionat de la acel job, iar pentru parintii mei nu a fost usor de inteles de ce renunt la ceva sigur, spunand ca sunt dificil, ca nu stiu ce vreau, ca am tot ce-mi doresc si nu fac nimic. Nu pot spune ca nu aveau partial dreptate. Pana la urma, in urmatorii ani in care am stat acasa, nu pot spune ca am facut prea multe, ca doar aveam asigurate masa si cazarea pentru care nu era necesar sa depun un efort.
Apoi a venit momentul in care m-am hotarat: „Vreau sa fac medicina!”. Eram oarecum familiarizat cu domeniul dar sa devin medic insemna deja sa ma confrunt cu alt gen de provocari.
Primul pas catre visul meu a fost sa gasesc scoala potrivita pentru mine
E clar ca prima alegere ar fi fost o scoala la mine acasa. Doar ca familia nu isi mai putea permite sa imi sustina cheltuielile la o facultate de medicina din tara mea unde nu as fi putut studia decat in privat. Apoi India a aparut ca o optiune, dar, pentru ca politica lor de taxe cerea ca cei 120.000 € pe cei 6 ani sa fie platiti la inceputul ciclului, a fost practic imposibil sa ajung sa fac scoala acolo.
Mi-am indreptat cautarile spre Europa. Asa am descoperit Romania, o tara despre care habar nu aveam ca exista. Am ajuns intr-un oras din Romania unde taxele erau cat de cat convenabile. Mi-am facut bagajele si am plecat de acasa fara sa stiu prea multe despre locul unde urma sa traiesc in urmatorii ani ai vietii mele.
Acasa incurajarile erau cu dus si intors. Pe de o parte, in sfarsit hotarasem sa fac ceva, iar ai mei s-au asigurat ca am banii de taxe si de trai de zi cu zi, pe de alta mi se spunea ca eu, rasfatatul familiei, cel care nu stie sa faca nimic, nu am sa supravietuiesc.
Am ajuns in Romania, vara. Dar am nimerit o luna de vara extrem de capricioasa si in ciuda anotimpului cald la care ma asteptam a fost frig si ploaie. Umblam imbracat cu jacheta de iarna si aveam senzatia ca lumea se uita ciudat la mine. Nu stiam deloc limba locului. Am „aterizat” intr-un mediu complet diferit de cel cu care eram eu obisnuit, intr-o cultura fundamental diferita de cea in care am crescut.
Prima luna am plans. Dar pentru ca am ajuns aici doar datorita determinarii mele, am hotarat ca pot sa indur toate astea. Am avut noroc ca mi-am gasit o chirie buna, doar ca de la ”rasfatatul familiei” am trebuit sa invat sa ma gospodaresc singur, sa fac cumparaturi intr-o limba pe care n-o cunosteam, sa gatesc.
Au fost ani grei, in care singurul motiv pentru care am mers inainte a fost acela ca am constientizat ca tot ceea ce se intampla este o consecinta a ceea ce mi-am dorit eu
M-a ajutat si faptul ca in prima vacanta am putut sa zbor acasa de doua ori, apoi in anul urmator am putut sa fiu alaturi de familia mea la moartea bunicului.
Viata si-a urmat cursul, eu am reusit sa-mi perfectionez engleza, sa particip la cursuri. Traiam decent, pentru ca parintii inca imi asigurau o suma frumusica pentru traiul de zi cu zi.
Apoi a venit socul: primul pas a fost inflatia galopanta, ceea ce a dus la faptul ca suma trimisa de parintii mei a devenit ca valoare o treime din ceea ce imi trimiteau initial. Asta a insemnat ca deja de abia puteam acoperi chiria. Al doilea soc a fost si mai dureros. Romania, ca si toata Europa, a inceput sa impuna fel de fel de sanctiuni cetatenilor din zona din care provin eu si m-am trezit peste noapte ca nu mai am voie sa detin in Romania un cont bancar. Banca la care avusesem cont deja de ani buni, mi-a pus in vedere ca imi inchide contul. Consecintele erau clare: nu mai puteam primi legal nici macar acei putini bani pe care incercau parintii sa mi-i asigure. A urmat o cautare disperata a unei banci dispuse sa deschida cont unui strain care provine dintr-o tara sub embargo.
Norocul a fost ca o banca straina m-a ajutat si am reusit sa am din nou un cont de banca legal.
Cumva, prin bunavointa unei prietene bune a mamei mele (atat de buna incat mama o si numeste sora ei) si printr-un tertip pus la cale de amandoua am reusit sa reincep sa primesc acei putini bani de la parintii mei. Doar ca acum, acesti bani nu imi mai asigurau traiul de zi cu zi. Iar eu nu aveam pe atunci posibilitatea sa lucrez.
A fost momentul cand parintii mi-au transmis sa vin acasa, macar pana lucrurile se lamuresc. Am refuzat asta. Deja eram mult prea angajat pe drumul meu, asa ca am ramas
Dincolo de asta, intoarcerea acasa era un pericol fizic. Iar daca as fi fost printre „norocosii” sa scape din acel pericol fizic, cel mai probabil as fi fost ori numit spion/tradator ori as fi fost „invitat” sa devin spion al tarii mele in tara in care studiez. Norocul a fost ca o banca m-a ajutat si am reusit sa am din nou un cont de banca legal. Doar ca acum, acesti bani nu imi mai asigurau traiul de zi cu zi. Iar eu nu aveam pe atunci posibilitatea sa lucrez.
Si am ramas. Desi, chiar daca in comunitatea studentilor straini am avut colegi care proveneau din acelasi areal geografic, eram singur.
La inceput am sperat ca ma voi apropia de ei. Doar aveam aceeasi origine, porneam (teoretic) de la aceleasi principii. Doar ca eu, desi am fost crescut intr-o scoala cu orientare religioasa, am pus intotdeauna la indoiala ceea ce mi se spunea. Am incercat intotdeauna sa descopar logica din spatele preceptelor care ni se impuneau. Nu m-am regasit, nu m-am putut accepta in propria mea religie.
Iar asta au sesizat si colegii mei. Pana la urma noi suntem veniti aici, intr-o tara crestina unde modul de socializare difera de cel cunoscut de noi si e bine sa acceptam asta, mai ales ca noi am fost bine primiti aici. Evident ca acest mod de a gandi nu m-a facut prea popular printre colegii mei de aceeasi religie asa ca nu mi-am putut face decat foarte putini prieteni printre ei.
Dupa incercari repetate de a „impaca” ceea ce simt si gandesc eu cu ceea ce mi se spune si mi se impune de catre religia mea am renuntat la a mai fi religios
Toate aceste intamplari „m-au golit”. A fost momentul cand a trebuit sa reorientez alegerile mele personale si sa fac schimbari in ceea ce priveste modul in care eu ma definesc.
Studiile mele se terminau. Cum spuneam, revenirea in tara mea natala nu mai era de mult o optiune. si pentru ca tensiunile si „incapatanarile” politice au dus la faptul ca studiile mele din Romania nu ar mai fi fost recunoscute, m-am hotarat sa raman in Romania. Deja trecusera cei 6 ani de studii, iar eu credeam ca anii acestia sunt suficienti pentru a depune actele pentru cererea cetateniei. Am aflat cu mirare ca viza mea de student acopera legal doar 3 ani din cei 6 necesari pentru depunerea dosarului. Ca sa nu mai vorbim de faptul ca la expirarea vizei de student eram invitat calduros in termen de 3 luni sa parasesc Romania.
Acum optiunile erau si mai limitate decat erau la sosirea mea in Romania. Nu numai ca acasa nu ma mai puteam intoarce, dar nici in Europa nu mai aveam vreo sansa.
Era clar cel putin pe plan profesional reusisem sa imi gasesc drumul si ca voi dori sa studiez in continuare. Asa ca mi-am luat inima in dinti si m-am interesat cum as putea continua studiile.
Solutia parea simpla: inscriere la rezidentiat.
Doar ca spre deosebire de colegii romani care in aceasta perioada primesc salariu, eu eram cel care trebuia sa plateasca o taxa consistenta ca sa poata face rezidentiatul.
De data asta, una din surorile mele a fost cea care m-a ajutat. Mi-a platit doar taxa primului an, dar era evident ca traiul de zi cu zi trebuia sa mi-l asigur singur.
Asa ca am decis sa ma angajez. Viza de student nu imi permitea decat sa ma angajez cu jumatate de norma. „Fie si asa!” mi-am zis. Cu diploma de medic in mana, am incercat sa ma angajez la spitale si cabinete private. Nu m-au primit. Pe motiv ca au nevoie de cineva full time.
Acesta era doar motivul de suprafata
De fapt, sa angajezi un medic strain, care mai si provine dintr-o anume tara, presupune o bataie de cap pe care cei mai multi nu doresc sa si-o asume. Asa ca acest demers a fost unul in care am simtit pe pielea mea discriminare.
Studiile mele se apropiau incet, incet de final. Asa ca trebuia sa fac ceva ca sa-mi gasesc un loc de munca. Mi-am spus ca accept aproape orice, doar sa fie legal.
Asa am ajuns sa aplic pentru un post de vanzator. Actele le-am depus, mi s-a spus ca voi primi raspuns, doar ca raspunsul nu a venit timp de 3 luni. Tot din aceleasi considerente: e complicat sa angajezi pe cineva care vine dintr-o tara ca a mea si cu viza de student. M-am dus personal sa vad de ce intarzie raspunsul si de aceasta data am avut parte de bunavointa unui sef din acel magazin care a vorbit cu structura de la Bucuresti in prezenta mea. in 3 zile am fost angajat initial cu jumatate de norma, si acum sunt angajat cu norma intreaga.
Da, e clar ca e greu sa treci de la medicina dimineata la vanzari dupa masa. Dar este ceea ce am ales eu, si ceea ce mie imi da posibilitatea sa imi implinesc dorinta: sa devin medic in Romania si cetatean roman cu toate drepturile care decurg din asta.
––
Robin a avut puterea sa renunte la ceva care era sigur atat din punct de vedere financiar cat si din punct de vedere al statutului sau ca sa isi gaseasca scopul propriu.
E de admirat faptul ca a avut curajul sa ia o pauza si sa reflecteze la ceea ce il defineste (atat pe plan personal cat si profesional) chiar in momentul in care parea ca are in fata un viitor bine definit.
Ce a adus cu sine acest lucru?
Mai mult ca sigur „comentarii” ale celor din jur, care nu au putut foarte bine intelege de ce ar renunta cineva la un drum deja bine stabilit si in care deja a fost facuta o investitie majora de timp si resurse (o facultate tehnica, o meserie).
Definirea scopului propriu a fost marcat pe de o parte de entuziasmul descoperirii, pe de alta parte de frenezia cautarii modului in care toate acestea pot fi puse in practica. Ajuns la momentul in care planul spre indeplinirea scopului a fost pus in practica, Robin a ajuns intr-o cultura complet noua, intr-un loc despre care abia auzise, cu obiceiuri pe care nu le cunostea.
„Pe hartie” totul suna bine, dar in realitate din punct de vedere emotional toate acesta au insemnat ca el a trebuit sa traiasca, sa infrunte si sa invinga anxietate, ingrijorare si (uneori) disperare.
Ceea ce putem invata din povestea lui este faptul ca un scop bine definit da sens vietii noastre, dar ca a urma drumul catre acel scop inseamna sa infrunti situatii care de multe ori nu sunt din cauza sau sub controlul tau direct
Inseamna sa reusesti sa te redefinesti chiar si atunci cand simti ca esti „gol” sufleteste pentru ca ai pierdut pe parcurs repere care vin din cultura si religia ta.
Inseamna uneori sa te departezi fizic de familia care – desi nu intelege pe moment optiunile tale – iti este alaturi asa cum poate in conditiile date.
Inseamna ca uneori faci alegeri care nu se potrivesc cu optiunile de viata ale celor din jurul tau dar asta nu inseamna sa te abati din drumul tau.
Inseamna sa te simti implinit pentru ca ai parcurs drumul catre scopul tau si te simti implinit in ciuda tuturor obstacolelor din cale.
Mai inseamna ca, desi uneori nu e usor, e bine sa accepti si sa tolerezi faptul ca cei din jurul tau …. nu accepta si/sau nu tolereaza alegerile si optiunile tale de viata.
Iar acest lucru reprezinta esenta „Sunt bine cu mine si cu cei din jurul meu”
Vezi aici povestea lui Robin prin filtrul social media prezentat de Carmen Alexa.
Vezi aici materialele anterioare, dedicate campaniei ”Sunt Bine Cu Mine”.
