Totul a pornit de la ideea: „Sunt bine cu mine”.
Stiu, ideea nu e noua.
De insusit, nici nu mi-am pus problema sa mi-o insusesc. Fiecare generatie si fiecare persoana are parte de framantari personale sa ajunga la starea de „Sunt bine cu mine!”.
Asa ca, impreuna cu Carmen Alexa – ADN de Femeie, cea care m-a mobilizat, ne-am gandit sa va aratam care sunt reperele acestui drum pentru noi.
Dar cum sa ma gandesc ca „Sunt bine cu mine!” cand este o provocare absoluta sa particip la o sedinta foto care pentru mine (ca protagonist) inseamna iesirea din zona de confort?
Am acceptat provocarea si am realizat aceasta sedinta foto cu Sorin Bara, al carui portofoliu il poti vedea pe site-ul smartfoto.ro. A fost prima sedinta foto din viata mea in care m-am simtit realmente confortabil.
Nu am multe sedinte foto la activ. Prima a fost la finalul clasei a XII- a cand se face pentru toata lumea acea traditionala sedinta foto. Țin minte si acum ca m-am simtit inconfortabil, cu toate ca am zambit cu gura pana la urechi. Pozele n-au iesit rau. Sunt alb negru si chiar foarte bune pentru momentul acela. Dar mie nu pot spune ca imi face o placere deosebita sa le privesc. Vad in ele nesiguranta mea de atunci, faptul ca aveam mereu senzatia ca „nu stau bine in poza”. N-a ajutat nici faptul ca tinuta a fost oarecum impusa – camasa alba – iar eu nu am fost nici atunci si nici acum prietena cu camasile.
Apoi, in epoca moderna, a devenit din ce in ce mai accesibil un aparat foto mai performat, apoi telefoanele au devenit ele insele aparate foto, iar pozele pe care le am sunt cele care au fost facute cu entuziasmul descoperirii noilor posibilitati ale tehnologiei. Asa ca nu pot spune c-a fost vorba neaparat de „sedinte foto”. Au fost doar instantanee ale momentelor in care simteam ca e nevoie sa le pastrez cumva.
Spre deosebire de cele dintr-a XII -a, starea din spatele pozelor este de cele mai multe ori una de drag, de frumos, de entuziasm, de vacanta, de bucurie, de …. tot ce a venit de-a valma si de-a lungul vietii mele. Cele mai multe n-au deloc o tehnica anume, sunt poze de amator. Pentru ca acolo deja am „pierdut ritmul” tehnologiei care a avansat considerabil.
E ca in orice arta: talentul e talent, dar exprimarea talentului se face cu mijloace de calitate
Cu alte cuvinte, oricat de bine as intelege eu lumina, sau orice viziune extraordinara as avea eu in mintea mea, fotografia nu va fi cea pe care o concep eu daca nu am la indemana mijloace.
Și iata-ma ajunsa in punctul in care mai intai am fost nevoita si apoi am fost provocata sa apelez la fotografie profestionista. Momentul cand dragul meu prieten Gelu Farcas mi-a construit site-ul a fost acela cand am realizat ca de fapt nu am nici o poza „ca lumea” cu mine.
Da, pe un site, oricat de naturala vrei sa fii, totusi pozele trebuie sa aiba o calitate care sa te reprezinte. Asa ca am apelat la un prieten drag, pasionat in ale fotografiei, pentru cateva instantanee pe care sa le folosesc. Îi recunosc meritele. El s-a straduit, pozele au iesit foarte frumoase, dar, din nou, eu vad in ele crisparea mea de atunci. Chiar si acum, la 6 ani dupa ce au fost realizate, pozele sunt superbe, dar …inconfortabile pentru mine.
Anul trecut (2020) am acceptat provocarea unei sesiuni foto profesioniste intr-un studio
N-am stiut sa ma misc, n-am stiut sa interactionez, m-am simtit stangace. Dar a fost sesiunea foto la care, pentru mine, lucrurile au inceput sa se „aseze”. Deja n-am mai simtit disconfortul atat de puternic. M-am deschis, am comunicat cu fetele din jurul meu, chiar daca abia le cunosteam. Cred ca a ajutat entuziasmul, veselia si ….. degajarea celorlalte participante. Și uite asa, m-am ales cu un set de poze profi, la care pentru prima data ma pot uita fara sa resimt disconfort.
Și am facut noile poze…. Pentru prima data in viata mea, totul a fost …ok
M-am simtit cu adevarat bine in pielea mea. Am fost intre carti, in locuri care-mi plac dar cel mai important, am fost alaturi de oameni care-mi sunt cu adevarat dragi. Și pentru prima data in viata mea, nu mi-a mai pasat cum se intampla procesul de realizare al fotografiilor.
Pur si simplu m-am lasat dusa de valul acela de bine generat de oameni si locuri, am absorbit ceea ce se intampla fara sa fiu atenta la momentul in care fotograful si-a facut treaba. A fost relaxant, a fost splendid, m-a umplut de liniste. Și a reflectat in toata „intamplarea” asta ca …„Sunt bine cu mine”.
Ceea ce urmeaza in cadrul acestei campanii este legat de conceptul in sine
„Sunt bine cu mine!” reprezinta mai mult decat o viziune personala. Exista o intreaga literatura psihologica legata de asta. Iar eu am sa incerc sa va aduc in atentie macar o parte din aceasta in urmatoarele mele materiale:
- autoeficacitate;
- incredere in sine;
- privire realista asupra propriei persoane;
- nevoia de validare.
Iar pe parcursul lunii februarie vei gasi postari legate de aceasta campanie pe pagina de Facebook Laza Sofia Augusta- Cabinet individual de psihologie.