Poate ca nu intamplator aceasta poveste de viata apare in preajma zilei in care sarbatorim femeia. Stiu ca protagonistului acestei povesti nu ii face placere sa pomenesc de aceasta sarbatoare pentru ca originile ei par sa vina din plin comunism iar familia din care provine el este profund anticomunista, fiind o familie de aristocrati.
Dar daca privim din perspectiva faptului ca ONU a adoptat aceasta sarbatoare pentru a onora femeile cu toate realizarile lor si pentru a le onora calitatea de a fi mame, atunci aceasta poveste de viata este una care onoreaza, dincolo de orice, dragostea pe care o poarta un fiu mamei sale.
Initial cuvantul pe care voiam sa il aleg pentru a-i ilustra povestea lui Horia era „exuberanta”. Si nu ar fi fost un cuvant nepotrivit. Dar pentru ca povestea care urmeaza poate fi pusa si sub semnul lui „Nihil sine deo”! (adica „Nimic fara Dumnezeu”), pentru ca divinitatea e prezenta mereu si mereu in toate actiunile pe care protagonistul nostru le face in fiecare moment al vietii, cred ca o alegere mai potrivita pentru cuantul cheie este „credinta”.
Horia: Ma numesc Horia iar pentru ca am fost botezat in clandestinitate greco-catolic in ziua de 1 ianuarie cand se serba si onomastica tatalui meu al doilea prenume al meu este Vasile. M-am nascut intr-o familie minunata, intre niste parinti care ar fi putut sa imi fie bunici. Am aparut pe lume pentru ca fratele meu Olimpiu Dan a parasit aceasta lume in urma unei interventii chirurgicale la Clinica Fundeni din Bucuresti. Dumnezeu a ajutat-o pe mama mea la aproape 50 de ani sa aiba o sarcina normala, iar eu m-a nascut sanatos, am crescut voinic. Iar eu cred cu adevarat ca asta s-a intamplat pentru ca acolo unde lucreaza divinitatea totul este posibil.
In lumea de azi ne este foarte greu sa ne definim valorile
Suntem bombardati de informatie, de reclame, de lucruri absolut superficiale dar care ne fac placere. Avem totul la „un click distanta” asa ca e mult mai greu sa adopti valori care necesita consolidare in timp. Poate de aceea educatia e azi privita cu superficialilate. Si totusi mai exista oameni pentru care educatia reprezinta fundamentul tuturor valorilor personale.
Horia: Mama mea, o doamna dintr-o veche familie aristocratica, a fost cea severa care a impus o disciplina temeinica iar tatal meu, un intelectual boem pentru care eram raza de soare, a fost cel care nu m-a dojenit, nu m-a certat si mi-a satisfacut toate capriciile lucru de care de multe ori am profitat.
Am avut o copilarie in care nu mi-a lipsit nimic. Desi nu faceam parte dintr-o familie aservita regimului politic ceausist, din contra, nu ma pot plange ca mi-a lipsit ceva, ca am stat la cozi sau ca am indurat lipsuri. Norocul, sansa, sau lucratura Divinului Creator (cum spuneam noi in familie), a fost ca avand rude in strainatate, avand legaturi in lumea artistica, avand prieteni de familie intelectuali distinsi am reusit sa razbim si sa ne descurcam.
Dar principalul dar primit de la parintii mei este educatia
La 3 ani eram dus la teatru unde parintii mei aveau abonament, la 3-4 ani eram dus la Operele din Cluj si din Bucuresti pentru spectacole de opera si balet, la 6 ani citeam “Cei trei muschetari” in limba franceza (de la varsta de 3 ani am avut o doamna lectrice de limba franceza), la 8 ani citeam Tolstoi si Balzac. Tatal meu mi-a transmis pasiunea pentru istorie si pentru latinitate. La 10 ani stiam totul despre Scoala Ardeleana, despre Biserica Romana Unita cu Roma ai caror membrii in clandestinitate eram.
Azi etalam aproape orice, oricand dar vremea „defunctului regim” era una in care toti se fereau de regim in sine si toata lumea se ferea de toata lumea. Iar educatia care nu „corespundea” regimului era interzisa, ca urmare era absolut necesar sa se petreaca intr-o maxima discretie.
Horia: Toate aceste aspecte educationale au fost facute cu o extrema discretie, discretie de care trebuia sa tin si eu cont. Mereu eram invatat si sfatuit sa fiu discret, si poate tocmai de aceea acum am ajuns extrem de indiscret si imi place sa etalez public absolut totul.
Educat in aceste conditii pentru mine normalitate inseamna ca la scoala in ultimii ani ai comunismului anilor 80 eu nu ma adresam cu tovarasul sau tovarasa ci cu Domnul Profesor si Doamna Profesor, sau sa salut orice femeie indiferent de varsta sau de statut social cu “Sarut mana” asa cum tatal meu, doctor in economie, o saluta inclusiv pe femeia de serviciu de la institutia unde lucra, sau sa deschid portiera masinii unei femei, si alte mici lucruri care pentru unii par anacronice. De multe ori am fost chiar judecat si ironizat pentru aceste “normalitati” ale mele.
Alegerile pe care le facem in viata sunt ghidate de valorile personale pe care le avem. Putem chiar spune ca valorile personale pe care le integram pot fi vazute ca niste reguli de conduita in ceea ce facem. In cazul lui Horia, alegerea drumului in viata a fost ghidat de valoarea personala pe care o putem numi recunostinta fata de parinti. Iar alegerile lui au facut cinste acestei valori.
Horia: Anii au trecut, eu am crescut… a venit timpul sa hotarasc cariera pe care o voi urma. Eu evident am dorit o cariera artistica dar….trebuia sa imi fac fericiti parintii.L-am facut pe tatal meu cel mai fericit om cand am ales sa dau examen de admitere la ASE Bucuresti, dupa tatal si bunicul meu devenind a treia generatie de aseist. Toti colegii lui de facultate, stiau de mine, se lauda cu mine peste tot, lunar venea la Bucuresti sa ma vada.
Dar parintii m-au incurajat sa ma dezvolt si pe partea artistica. Tatal meu m-a ajutat ca atat prin studii private cat si prin studii de cultura si arta la Universitati europene sa ajung sa imi implinesc visul si sa regizez spectacole de opera. Debutul meu a avut loc la Bucuresti la sala Institutului Francez, dupa care am inceput o cariera in limitele normalului.
Tatal meu era extrem de mandru, la spectacolele mele statea in primul rand iar felul cum ma privea ma face si acum sa vibrez de emotie.
Dar cum „viata bate filmul” (sau in cazul de fata „viata bate opera”) alegerile pe care Horia le-a avut de facut au fost testate de alte intamplari
Horia: Insa tatal meu in anul 2002 a plecat subit din aceasta lume. “Cred ca imi este putin rau” atat a apucat sa spuna si s-a prabusit in bratele mele. A fost un soc pentru mine dar ajutat de mama mea O STANCA PUTERNICA (care avea atunci aproape 80 de ani) mi-am revenit. Am parasit Bucurestiul unde am stat mai bine de 10 ani, si am revenit la Oradea.
Chiar daca mama era inconjurata mereu de prietene, era fericita si linistita cand stia ca sunt langa ea. Eu am continuat sa calatoresc sa fac spectacole dar mereu am revenit acasa. Am renuntat in anul 2009 sa ma stabilesc in USA unde aveam niste oportunitati minunate, am renuntat sa ma stabilesc in Italia sau Franta unde puteam sa pornesc o cariera la un cu totul alt nivel dar nu am regretat niciodata aceste oportunitati asa zis pierdute.
La 92 de ani un banal accident casnic a facut ca mama mea sa isi rupa piciorul si sa aiba nevoie de o interventie chirurgicala. Chiar daca mama si-a revenit, am constientizat ca nu mai pot sa o las singura. Asa au urmat cativa ani in care am renuntat sa mai calatoresc si intreaga mea viata a fost dedicata mamei mele. Multi m-au condamnat, multi au spus ca este anormal ceea ce fac, multi mi-au spus ca si alti batrani stau singuri si copii lor isi vad de viata, eu insa am considerat ca toti cei care mi-au dat aceste asa zise sfaturi e mai bine sa nu faca parte din cercul meu.
Horia este un om impacat cu el insusi si cu alegerile pe care le-a facut. E bine cu el si cu cei din jurul lui:
Horia: In anul 2020 la 96 de ani mama mea a plecat…. Probabil ca Divinul Creator a considerat ca este timpul sa fiu eliberat desi pana in ultima clipa nu am considerat ca este o corvoada ceea ce fac . Tristetea este maxima dar bucuria mea este ca i-am” mostenit” cercul de prietene care s-au autointitulat: “cucoanele antice a lui Horia”.
Nu stiu ce imi rezerva viitorul dar sunt sigur ca totul va fi bine datorita faptului ca acolo sus am trei ingeri pazitori: mama, tata si fratele meu………….
Daca e sa descifram din povestea lui Horia ce inseamna „sa fii bine cu tine si cu cei din jurul tau”, vom vedea ca:
Inseamna sa alegi sa urmezi principiile in care ai fost educat chiar daca ele nu corespund epocii in care traiesti si sa le aplici chiar daca esti ironizat.
Inseamna sa iti asumi ca educatia ta este de alta factura decat a majoritatii si sa te expui chiar daca uneori atragi comentarii rautacioase sau rauvoitoare.
Inseamna sa alegi o viata „banala” in detrimentul uneia in care ai fi putut face cariera si sa fii impacat cu acest lucru pur si simplu pentru ca aceasta alegere este in concordanta cu valorile in care ai fost crescut.
Inseamna sa stii ca te insoteste peste tot credinta chiar daca pe ceilalti ii deranjeaza aceasta alegere a ta.
Campania ”Sunt Bine Cu Mine si cei din jur” este prezenta si in alte povesti de viata, prezentate aici:
