Iata ca suntem la finalul perioadei in care am stat izolati in casele noastre. Pandemia a schimbat aproape total modul in care ne raportam la lume si la viata de zi cu zi.
Daca ar fi sa va intreb pe fiecare dintre voi ce v-a lipsit in aceasta perioada, sunt convinsa ca raspunsurile ar fi foarte diferite. Unora le-au lipsit plimbarile in aer liber, altora le-a lipsit rutina de ingrijire faciala, altora le-a lipsit mersul la restaurant, la film, la teatru.
Cate din cele care ne-au lipsit ne sunt, insa, esentiale pentru viata de zi cu zi?
Ce am invatat din toata etapa asta? Cred ca avem mai multe lectii de invatat. Una ar fi ca e bine sa revenim la esente si sa nu pierdem contactul cu realitatea. Apoi ar fi de invatat ca timpul in sine are valoare doar atunci când ii dai valoare. Dar cea cea mai importanta lectie despre care putem vorbi este recunostinta. Pentru ca ceea ce avem este mult mai important decat ceea ce ne lipseste.
Revenirea la esente
Traiul nostru pe timp de pandemie s-a redus la esente. Familie, job, mancare, adapost.
Adapostul este esential. Cum o fi el, mai mic sau mai mare, mai luxos sau unul obisnuit, faptul ca acest adapost exista, a devenit esential. Cum era sa fii homeless in aceasta perioada?
Cat de important este sa ai o anume mobila, sau un anume aranjament in apartamentul/ casa in care traiesti? Nu pledez pentru a accepta orice. Pentru mine este esential ca spatiul in care traiesc sa fie unul care sa imi ofere confortul psihic de care am nevoie. Iar acest lucru nu inseamna neaparat un anume mobilier, dar poate insemna o aranjare mai comoda, ergonomica, estetica a mobilierului existent. Esenta este sa ai ce aranja.
Imi place sa merg la restaurant in primul rând pentru ca nu imi place deloc sa gatesc. Dar se pare ca mâncarea mult mai simpla, gatita acasa este la fel de gustoasa si satioasa ca cea gatita de mari chefi de restaurant. In mod cert are o componenta pe care restaurantul nu o poate da mâncarii: gustul de „acasa” si „impreuna”.
Iar asta ma duce cu gândul ca in vietile noatre agitate de dinainte de pandemie, au existat momente când noi, cei ai casei, nu reuseam sa ne intâlnim cu adevarat. Si in goana noastra continua poate ca am uitat sa apreciem ce e bun la fiecare dintre noi. Atunci ne-am concentrat pe ceea ce ne irita la celalalt pentru ca (poate) ne-am pierdut rabdarea sa intelegem ca si celalalt prins in goana vietii de zi cu zi poate fi suparat sau nervos sau iritat de intamplarile traite in afara casei. Am uitat sa creem oaza de liniste acasa.
Acum am reusit, constrânsi de situatie sa petrecem mai mult timp impreuna sa ne reamintim ce insemnam noi ca familie. Asa am rasfoit albume vechi de fotografii, am rememorat intâmplari, am privit filmari vechi, i-am pomenit pe cei care au plecat dintre noi. Esenta este ca ne avem unii pe altii cu bunele si relele noastre, acceptându-ne fiecare si fiecaruia imperfectiunile si momentele proaste.
Si daca tot vorbim de nevoi esentiale, una dintre acestea este imbracamintea, Dar de cate haine avem nevoie si cat de multe haine sunt… multe?
Atâta vreme cat am fost in izolare daca am lucrat de acasa, cel mai probabil ca am folosit doar imbracaminte comoda … de casa. Dar cum ne imbracam in casa? In acelasi pulover ponosit si pantaloni de trening lalâi? Da, este o tinuta potrivita atunci când facem muncile in gospodarie: curatenie, gatit, spalat, calcat. Dar tot timpul petrecut in casa se reduce doar la asta?
Si poate ca am constatat ca nu avem nevoie de atât de multe haine. Ca sa ma fac bine inteleasa: imi place divesitatea hainelor, nu sunt neaparat adepta stilului monocolor minimalist.
Cati/cate dintre noi ne-am imbracat „frumos” in casa pe timp de pandemie? Si daca nu ne vede nimeni, de ce ne-am pune bijuteriile care ne plac atât de mult?
Poate ca e momentul sa ne intrebam de ce cumparam haine, le cumparam pentru ca avem nevoie de ele pentru ca ne fac sa ne simtim bine sau pentru ca trebuie sa fim in pas cu moda sau sa le aratam celorlati.
Managementul timpului
Ne-am spus de atâtea ori pe timpurile când pandemia nu se punea in discutie: „daca as avea timp, as (face)….” si completati voi fraza cu ce doriti voi. Poate ne-am propus sa invatam sa gatim, sa citim mai mult, sa facem sport.
Acum când am fost izolati in casele noastre, am devenit posesori de …timp. Pentru ca oricat de mare e casa in care locuim in mod cert intretinerea ei nu a putut ocupa toata perioada acestei izolari (cu exceptia lucrarilor de amenajare/reamenajare daca asta v-ati propus sa faceti in lunile de izolare).
Cred ca acum a fost momentul in care am putut constientiza ca de cele mai multe ori ne-am bazat in exclusivitate pe programul de la serviciu ca sa ne organizeze timpul.
Nu am facut-o constient si asumat, asa ca am lasat sa treaca pe lânga noi zilele si mereu am amânat momentul in care vom face sport, vom citit, vom invata o limba straina.
Acum „lasati de capul nostru”, fara un program dictat de altii, mare parte dintre noi nu ne-am propus sa facem ceva anume, sau, si daca ne-am propus e posibil sa nu fi reusit. E greu sa fructifici timpul pe care-l ai la dispozitie când nu ai acest exercitiu. Iar pentru cei care au lucrat de acasa, provocarea ar fi putut fi aceea de a separa in mod real timpul de munca de cel petrecut cu familia si timpul liber dedicat hobby-urilor.
Ce e de invatat din asta? Ca organizarea timpului nu e vorba in vant, ca un program structurat ajuta la atingerea scopurilor noastre. Pentru ca asa vom vedea ca:
Avem timp pentru toate.
Sa dormim, sa alergam in dreapta si-n stânga,
sa regretam c-am gresit si sa gresim din nou,
sa-i judecam pe altii si sa ne absolvim pe noi insine,
avem timp sa citim si sa scriem,
sa corectam ce-am scris, sa regretam ce-am scris,
avem timp sa facem proiecte si sa nu le respectam,
avem timp sa ne facem iluzii si sa rascolim prin cenusa lor mai tarziu.(Octavian Paler)
Recunostinta
Nu-mi pun problema ca trebuie sa stagnam, sa ramânem la acelasi mobilier vechi, sa ramanem la infinit in acelasi apartament daca asta nu ni se mai potriveste la un moment dat in viata. Nici nu spun ca trebuie sa gatim doar acasa daca asta nu ne face placere (asa cum e cazul meu). Nici hainele nu e nevoie sa ramâna aceleasi, e bine sa ne cream un stil care ni se potriveste , ne ofera confort si ne aduce in lumea de azi.
Dar e esential este sa avem ce pune pe masa, sa ne putem permite sa intretinem casa si sa ne imbracam, sa ne facem timp pentru a fi impreuna cu cei dragi. Iar asta inseamna in zilele noastre ca avem o modalitate de a ne câstiga existenta – un serviciu. Poate ca pentru unii dintre noi a fost singura iesire din zi in aceasta perioada. Poate nu e serviciul ideal, dar perspectiva de a-l pierde nu e neaparat una prea placuta mai ales acum. Si pentru ca asa cum e el acest job/serviciu ne ofera acum o stabilitate, putem fi recunoscatori.
Vreau doar sa subliniez ca in orice etapa de viata ne aflam este important sa fim recunoscatori pentru ceea ce avem in momentul prezent, pentru ca de la acest moment si de la ceea ce avem (atât in plan psihic si spiritual cat si in cel fizic) avem o baza pentru progres. Si apoi putem sa fim recunoscatori pentru faptul ca avem posibilitatea sa progresam.
